20/11/2012
Faringita
Este o inflamaţie a mucoasei faringelui, cauzată de factori fizico-chimici, biologici şi traumatologici, ce se manifestă prin jenă în deglutiţie, inapetenţă, senzaţie de vomă, eventual febră.
Boala este provocată în general de consumul apei şi a alimentelor reci (de la frigider sau la temperatura mediului în sezonul friguros), diverse viroze sau bacterioze, deglutiţia unor oase voluminoase, toate cele enumerate putând provoca iritaţii şi traume ale mucoasei farigiene cu inflamarea acesteia.
Debutul faringitei se manifestă prin inapetenţă, vomă ce apare consecutiv deglutirii, înghiţiri repetate în sec, salivaţie, etc.
În continuare, animalul refuză hrana, apoi apa, având o figură suferindă (facies tific).
La palparea zonei faringiene, animalul înghite în sec, are senzaţia de vomă sau chiar vomită, poate tuşi, ceea ce ne ajută să suspicionăm faringita. ATENŢIE !! Animalul arareori prezintă febră, în general acest simptom fiind absent.
La examenul cavităţii faringiene, putem observa mucoasa inflamată, de culoare roşie, eventuale leziuni traumatice, aspecte ce confirmă diagnosticul.
În general, de cele mai multe ori faringita coexistă cu laringita, având deci de a face cu o laringo-faringită.
Tratamentul faringitei este foarte simplu dacă boala se depistează încă din debutul ei. Extrem de important este faptul că de cele mai multe ori animalul nu prezintă febră, lucru ce face inutilă folosirea vreunui antibiotic în cursul tratamentului.
Se foloseşte albastru de metilen, 4-5 picături într-o linguriţă cu miere uşor fluidizată cu apă, administrat oral, de două ori pe zi, 3-4 zile la rând, precum şi fricţionări sub mandibula câinelui în zona corespunzatoare faringelui cu un tampon de vată cu tinctură de iod, timp de 3-4 zile consecutiv.
La nevoie, se va tunde blana în această zonă pentru ca medicamentul să intre în contact cu pielea.
În cazul în care faringita se complică cu forme pulmonare şi animalul prezintă febră, tratamentul se va completa cu antibiotice şi vitamine, timp de 4-5 zile
